Computer Aided Blog

Altiscad Software & Aeterna Expert Design

  • Marea parte a inginerilor structuristi, daca nu chiar toti, sunt familiarizati cu vechiul program AutoCAD oferit de cei de la Autodesk. In paralel si dependente de primul program amintit, Rcad-urile au fost o madalitate de inlesnire a detalierii. Rcad Otel, Rcad Beton si Rcad Formwork au fost dezvoltate de Robobat pe parcursul existentei sale ca firma independenta. Odata cu achizitionarea firmei poloneze de catre gigantul Autodesk inevitabila contopire a produselor s-a produs.

    Avem de a face cu AutoCAD Structural Detailing 2009, o versiune a AutoCAD-ului special creat pentru ingineria structurala.

    Modulul STEEL permite crearea rapida si generarea eficienta a documentatiei tehnice pentru structurile metalice, incluzand desene finale si cantitati de materiale. Modulul FORMWORK faciliteaza crearea unor modele dinamice si a unor planuri de cofraj necesare structurilor din beton. Modulul REINFORCEMENT automatizeaza definirea si genrearea barelor de armatura pentru toate tipurile de elemente. Toate cele trei module sunt perfect completate de optiunile prezente in programul de baza AutoCAD.

    Suita se regaseste, alaturi de Revit Structure in pachetul complet denumit AutoCAD Revit Structure Suite 2009. Legatura dintre Structural Detailing si Revit Structure este evidentiata prin intermediul BIM (Building Informational Modeling), si va servi drept un aspect important al articolelor noastre viitoare.

    (ing. Daniel Mocanu)

    No Comments
  • De curand produsul cunoscut sub numele de Robot Millennium si-a schimbat titulatura in Autodesk Robot Structural Analysis.
    Binecunoscutul program completeaza gama de produse BIM (Building
    Information Modeling) Autodesk printr-un software de analiza si calcul
    structural.

     

    Ce este modelul informaţional al structurii, şi cum se regăseşte în
    programul Autodesk Robot Structural Analysis Professional 2009?

    Modelul
    informaţional al structurii este un proces integrat în care se crează
    un model ce va fi folosit pe tot parcursul proiectului. BIM pentru
    inginerii constructori urmăreşte aceleaşi metodologii pentru întregul
    proces de proiectare structurală, concentrându-se pe un model digital
    ce poate fi folosit în coordonarea dintre specialităţile participante
    la un proiect: arhitectură, instalaţii, structură de rezistenţă. Cu
    ajutorul acestui model se pot analiza, proiecta şi genera documentaţii
    de la nivelul de proiectare până la fabricarea şi executarea
    elementelor structurale pentru toate specialităţile participante.

    Programul Autodesk Robot Structural
    Analysis Professional are rolul de a asigura fluxul de lucru BIM pentru
    inginerii de rezistenţă. Acesta oferă posibilitatea de a analiza şi de
    a simula comportarea structurilor pentru a putea anticipa performanţele
    structurii, a optimiza consumul de materiale şi a permite o coordonare
    mai bună cu arhitecţii, prin legătura cu Revit® Structure 2009 , şi cu inginerii ce realizează detalierea prin legătura cu AutoCAD® Structural Detailing 2009.

    Pentru mai multe informaţii despre
    modelul informaţional al structurii şi strategia Autodesk de aplicare a
    tehnologiei informaţiei în domeniul construcţii, citiţi paginile de
    specialitate disponibile pe internet la www.autodesk.com/bim.

    (ing. Daniel Mocanu)

    No Comments
  • Ce este Autodesk Robot Structural Analysis Professional 2009?

    Autodesk Robot Structural Analysis Professional 2009 este un program complex, versatil şi oferă soluţii rapide ce vă pot ajuta să răzbiţi în economia globală. Atât ca program independent cât şi ca parte componentă a BIM, Autodesk Robot Structural Analysis Professional oferă o gamă largă de soluţii pentru analiză şi calcul structural, de la modele simple până la cele mai avansate, într-un mediu comun ce conţine o colecţie complexă de coduri, cu ajutorul cărora se obţin rezultatele necesare în cateva minute. Interoperabilitatea şi fluxul de lucru în colaborare bidirecţională cu produsele companiei Autodesk, inclusiv Revit Structure, împreună cu intefaţa de programare deschisă a aplicaţiilor (API), asigură soluţii de analiză specifice fiecărei ţări pentru foarte multe tipuri de structuri.

    Ce este Autodesk® Robot Structural Analysis 2009?

    Programul Autodesk Robot Structural Analysis 2009 este o altă versiune a aceluiaşi produs cu un număr limitat de elemente finite (7.000) şi noduri (3.000), fără acces la unele module avansate de analiză cum ar fi de exemplu analiză armonică, analiză vibraţie paşi, time history.

     

    (ing. Daniel Mocanu)

    No Comments